zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

ZF Live. Radu Magdin, analist geopolitic și CEO al Smartlink: România riscă să își piardă avantajele competitive în fața investitorilor străini din cauza degringoladei politice

România pierde tot mai mult teren în comparație cu țările din regiune, cu vecinii bulgari și unguri în ochii investitorilor străini pentru că situația politică este incertă, partidele nu ajung la un consens și ne lipsesc personalități politice bine instruite, care să convingă marile companii să se uite spre piața locală pentru extindere. Este verdictul dat de Radu Magdin, analist geopolitic și CE…

de Vali Pencu , Colaborator 24.06.2026 · 20:20 2 min de citit și în ziarul tipărit

♦ În comparație cu țăile vecine Ungaria și Bulgaria, România era văzută mai bine în ochii investitorilor străini când căutau piețe pentru dezvoltare. Acum, balanța începe să încline în defavoarea României, crede Radu Magdin, analist geopolitic și CEO al Smartlink, companie de consultanță strategică.

România pierde tot mai mult teren în comparație cu țările din regiune, cu vecinii bulgari și unguri în ochii investitorilor străini pentru că situația politică este incertă, partidele nu ajung la un consens și ne lipsesc personalități politice bine instruite, care să convingă marile companii să se uite spre piața locală pentru extindere. Este verdictul dat de Radu Magdin, analist geopolitic și CEO al Smartlink, prezent la emisiunea ZF Live.

„Riscăm, cu degringolada asta politică, să ne ducem într-o zonă în care efectiv devine un efort național găsirea unei personalități providențiale, care să vorbească limbi străine și care să ne spele de ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Sper să nu fie cazul. Trebuie să avem mare grijă de percepția noastră externă. Faptul că noi avem actori politici care, din păcate, nu vorbesc limbi străine, lideri de partide care nu știu să aibă o conversație minimală, structurată cu investitorii este o mare vulnerabilitate”, a spus Radu Magdin în cadrul emisiunii de business.

Citește și