ZF Live. Robert Maftei, deputy CEO, Filbo: Clienții nu și-au pierdut apetitul pentru creditare și pentru proiecte noi în 2025. Ținta este să creștem cu peste 35% volumul și să ajungem la un portofoliu de mai mult de 100 mil. lei. La finalul anului trecut,
Apetitul pentru creditare nu s-a pierdut în anul 2025, deși în primele săptămâni din an a fost puțin mai greu, iar targetul Filbo, în ceea ce privește volumul finanțărilor, este de peste 100 mil. lei anul acesta, însemnând o creștere de 35% față de finalul anului trecut, a spus Robert Maftei, deputy CEO al Filbo, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Finanțăm persoane juridice, antreprenori care sunt înregistrați sub formă de companie, fie tipologii de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale ♦ Suma maximă depinde de tipul de finanțare; undeva în jur de 600.000 lei ar fi suma maximă pe care o poate lua un client.
Apetitul pentru creditare nu s-a pierdut în anul 2025, deși în primele săptămâni din an a fost puțin mai greu, iar targetul Filbo, în ceea ce privește volumul finanțărilor, este de peste 100 mil. lei anul acesta, însemnând o creștere de 35% față de finalul anului trecut, a spus Robert Maftei, deputy CEO al Filbo, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
„A fost un pic mai greu în primele săptămâni, dar după 15 ianuarie se pare că clienții nu și-au pierdut apetitul de a face proiecte noi. Deci a început bine, în linie cu așteptările noastre bugetate, mai ales pe zona de capital de lucru. Privesc cu optimism contextul în care suntem și cred că afacerile clienților au nevoie de un flux suplimentar de finanțare pentru a putea crește. La finalul anului trecut, circa 81 mil. lei a fost portofoliul. Ținta este să creștem cu peste 35% volumul, ceea ce înseamnă că vom sări de 100 mil. lei“, a explicat Robert Maftei.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile