ZF Live. Sebastian Mîndroiu, cofondator al biroului de arhitectură Pick2Studio: În prezent lucrăm la aproximativ 10 proiecte noi în Sinaia, Brașov, Arad, pe litoral și în București. În zona de restaurante clienții deschid terase
Antreprenorii din industria HoReCa au renunțat la a mai deschide restaurante mari și s-au reorientat, pe fondul pandemiei, către spații mai mici, cu terase și alte funcțiuni, cum ar fi serviciul take away, susține Sebastian Mîndroiu, cofondator al biroului de arhitectură Pick2Studio.
♦ Pick2Studio și-a concentrat atenția pe clienții din zona HoReCa ♦ Cele mai multe cereri pentru proiecte noi, circa 80-90%, vin, în contextul actual, din partea antreprenorilor cu experiență.
Antreprenorii din industria HoReCa au renunțat la a mai deschide restaurante mari și s-au reorientat, pe fondul pandemiei, către spații mai mici, cu terase și alte funcțiuni, cum ar fi serviciul take away, susține Sebastian Mîndroiu, cofondator al biroului de arhitectură Pick2Studio.
„Jucătorii din HoReCa au fost forțați de împrejurări să se reinventeze și să folosească resursele pe care le aveau. Simțim că piața își revine, avem mai multe cereri pentru proiecte noi decât previzionasem la începutul anului. Tipologia de proiect spre care industria HoReCa se îndreaptă acum sunt spațiile de terasă. Vrem să creăm zone destul de intime pentru clienți, întrucât nevoia principală este cea de distanțare. Acum lucrăm la câteva proiecte în Sinaia, Brașov, Arad, pe litoral și în București, toate în același specific, iar în vară vom avea o serie de terase și restaurante noi“, a declarat Sebastian Mîndroiu, cofondator al biroului de arhitectură Pick2 Studio, în cadrul emisiunii ZF Live.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca