zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Construct

ZF Live Special de la târgul imobiliar Imobiliarium. Pandemia i-a făcut pe oameni să își dorească un spațiu mai mare în locuință, iar prețul nu mai este acum criteriul cel mai important

În piața imobiliară au apărut schimbări atât la nivel de clienți și preferințele acestora, cât și în ceea ce privește abordarea dezvolta­torilor și proiectele pe care le gândesc. Pandemia i-a făcut pe oameni să conștientizeze importanța spațiului din locuință, iar dezvoltatorii au început să creeze produse care să le acopere necesitățile acestora – acea cameră în plus, spațiu de birou sau proiect…

de Alexandra Matei , Editor Web 16.10.2022 · 17:02 2 min de citit
ZF Live Special de la târgul imobiliar Imobiliarium. Pandemia i-a făcut pe oameni să își dorească un spațiu mai mare în locuință, iar prețul nu mai este acum criteriul cel mai important

Foto: Ziarul Financiar

♦ Prețurile apartamentelor noi au crescut vizibil în ultima perioadă. Astăzi, un apartament nou cu două camere se încadrează între 60.000 și 200.000 de euro, în funcție de zonă ♦ „Oamenii nu mai caută preț. Toată lumea caută calitate, apropierea de un parc, de o grădiniță, de o piață sau de metrou.”

În piața imobiliară au apărut schimbări atât la nivel de clienți și preferințele acestora, cât și în ceea ce privește abordarea dezvolta­torilor și proiectele pe care le gândesc. Pandemia i-a făcut pe oameni să conștientizeze importanța spațiului din locuință, iar dezvoltatorii au început să creeze produse care să le acopere necesitățile acestora – acea cameră în plus, spațiu de birou sau proiecte de vile – și își propun să formeze comunități în cartierele noi, au fost câteva dintre concluziile ediției speciale a emisiunii ZF Live organizată de la târgul imobiliar Imobiliarium.

„Piața s-a dezghețat, interesul dezvoltatorilor a fost unul foarte bun, însă cel mai mare interes a fost din partea vizitatorilor. În momentul acestea, avem undeva la 5.000 de participanți înscriși, deci depășim estimarea pe care am avut-o pentru acest eveniment, și circa 50 de ansambluri rezidențiale, adică aproximativ 14.000 de unități. Sunt niște cifre foarte bune pentru anii trecuți și pentru anul acesta, în contextul războiului și al crizei din prezent. Oamenii nu mai caută preț. Toată lumea caută calitate, apropierea de un parc, de o grădiniță, de o piață sau de metrou. Ansam­blurile de lângă metrou cred că vor câștiga cu siguranță în următoarea perioadă”, a spus Mihai Cima, organizator al târgului Imobi­liarium, în cadrul ediției speciale ZF Live.

Citește și