zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

ZF Live. Tudor Manea, CEO al grupului eMAG: În 2022 am avut o creștere a numărului de comenzi, de 10%, și o stagnare în ceea ce privește valoarea bonului. În 2023, e-commerce-ul va înregistra o creștere de două cifre și va fi o creștere susținută și în ur

În contextul incert din 2022, marcat de infla­ție, creșteri de prețuri, război și de finalul pan­demiei începute în 2020, eMAG, cel mai mare re­tailer online local, a înregistrat o creștere de 10% a numărului de co­menzi plasate de cei aproximativ 9 mi­lioane de clienți (pe care îi are în România, Bulgaria și Ungaria), dar și o stagnare/scădere în ceea ce privește bonul mediu.

de Robert Manea , Editor Web 30.05.2023 · 19:48 2 min de citit

♦ „Oamenii nu mai cumpără online doar bunurile de folosință îndelungată sau gadgeturi, au început să cumpere online orice, iar noi estimăm că acest trend va continua încă doi – trei ani de acum“ ♦ Dante Internațional, compania din spatele eMAG, a închis anul 2022 cu afaceri de 7,1 mld. lei, în scădere cu aproape 3% față de 2021.

În contextul incert din 2022, marcat de infla­ție, creșteri de prețuri, război și de finalul pan­demiei începute în 2020, eMAG, cel mai mare re­tailer online local, a înregistrat o creștere de 10% a numărului de co­menzi plasate de cei aproximativ 9 mi­lioane de clienți (pe care îi are în România, Bulgaria și Ungaria), dar și o stagnare/scădere în ceea ce privește bonul mediu.

„2022 a fost un an de revenire de după pandemie. Dar am observat că anul trecut, față de perioada prepandemie, oamenii au început să cumpere din online mult mai multe produse. Dacă înainte de pandemie cumpărau de obicei produse care se duceau la o valoare medie a comenzii de 400 – 500 lei, în 2022 valoarea medie a tranzacției a fost de 250 lei și creșterea în comenzi a fost de 10%. Adică oamenii au cumpărat mai mult la nivel regional, dar bonul a scăzut față de perioada pre pandemie. Estimăm că tren­dul acesta va continua încă doi – trei ani de acum. Dar asta vedem și când compa­răm România cu alte țări, spre exemplu, cu Polonia sau Cehia – unde valoarea medie a tranzacției este mai mică decât în România. Însă, per total, e-commerce-ul este pe creș­tere, cel puțin lunile aprilie – mai au avut o creștere de două cifre“, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live Tudor Manea, CEO al Grup eMAG.

Citește și