zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Un proiect ZF și Element Industrial · Retail & Agrobusiness

ZF Logistica Businessului. Carmen Vasilescu, KLG Europe: Piața de logistică are un mare avantaj - niciodată nu va dispărea, ci mereu va crește

Compania de logistică și transporturi KLG Europe Logistics a investit peste jumătate de milion de euro în ultimii doi ani pentru a dezvolta divizia Simplify, ecosistemul gândit pentru magazinele online.

de Corina Matei , Editor Web 06.06.2022 · 20:49 2 min de citit și în ziarul tipărit

♦ KLG Europe operează atât în spații proprii, cât și în spații închiriate și are la nivel național o rețea de nouă centre, dintre care trei sunt depozite – în București, Cluj și Timișoara.

Compania de logistică și transporturi KLG Europe Logistics a investit peste jumătate de milion de euro în ultimii doi ani pentru a dezvolta divizia Simplify, ecosistemul gândit pentru magazinele online.

„Din 2020 până acum am făcut investiții de peste 500.000 de euro în Simplify și continuăm investițiile în automatizare, pentru a ne alinia tendințelor din piață. Anul acesta ne extindem rețeaua de centre Simplify și deschidem un centru de e-fulfillment la Cluj, cu aceeași aplicație software pe care o folosim și la centrul din București. Facem asta pentru că este o nevoie în piață a magazinelor online de a fi cât mai aproape de client, prin livrări în două-trei ore. Mai vizăm probabil Timișoara, dar nu este o prioritate. Suntem precauți“, a spus Carmen Vasilescu, director de logistică la KLG Europe, la emisiunea online ZF Logistica Businessului.

Citește și