ZF Logistica Businessului. Sebastian Bobu, Symmetrica: Facem o fabrică nouă la Ovidiu, județul Constanța, cu o investiție de peste 6 mil. euro. Vom avea 40 de angajați
Producătorul de pavele Symmetrica din Suceava, deținut de familia Stanciu, lucrează la construcția unei noi fabrici, care va fi amplasată în localitatea Ovidiu din județul Constanța, Dobrogea fiind o zonă încă neacoperită de companie.
♦ Aceasta va fi a noua fabrică Symmetrica, ținând cont că în portofoliu există în acest moment opt unități de producție, în care se fac prefabricate mici din beton și elemente de canalizare.
Producătorul de pavele Symmetrica din Suceava, deținut de familia Stanciu, lucrează la construcția unei noi fabrici, care va fi amplasată în localitatea Ovidiu din județul Constanța, Dobrogea fiind o zonă încă neacoperită de companie.
„În acest moment, avem o fabrică în construcție în zona de sud-est a țării, în Ovidiu. Va fi gata în câteva luni, iar investiția este similară cu cea din celelalte fabrici dezvoltate în ultima perioadă, probabil peste 6-7 milioane de euro. Vor fi aproximativ 40 de angajați. De construcție se ocupă o firmă din Suceava, Group Construct Bucovina“, a spus Sebastian Bobu, director executiv la Symmetrica, la emisiunea online ZF Logistica Businessului.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu