zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Pharma

ZF Private Health. Ioan Simion, spitalul Sanconfind din Câmpina: Lucrăm cu medicii mai întâi în regim part-time, până când ne convingem că au suficient de lucru în specialitatea lor. Nu poți să-l angajezi full-time și să aibă de lucru doar o zi

Spitalul privat Sanconfind din Câmpina, deschis în 2015, va finaliza anul cu afaceri de 28-29 mil. lei, față de nivelul de 24 mil. lei anul anterior. Recent, unitatea a primit aprobarea pentru câteva paturi pe spitalizare continuă și a intrat în Programul Național de Protezare.

de Vali Pencu , Colaborator 21.12.2023 · 19:33 2 min de citit și în ziarul tipărit

Spitalul privat Sanconfind din Câmpina, deschis în 2015, va finaliza anul cu afaceri de 28-29 mil. lei, față de nivelul de 24 mil. lei anul anterior. Recent, unitatea a primit aprobarea pentru câteva paturi pe spitalizare continuă și a intrat în Programul Național de Protezare.

„Din punct de vedere financiar anul acesta este mai bun decât anul trecut cu 10-11%. Până la sfârșitul anului vom ajunge la 28-29 de milioane de lei. (…) Ortopedia a avut cel mai mare ritm de creștere ca număr de operații, ca diversitate a operațiilor. Săptămânal se pun proteze de șold, proteze de genunchi, proteze de umăr, pe lângă alte operații clasice“, a spus Ioan Simion, fondatorul Sanconfind Câmpina, în cadrul emisiunii ZF Private Health. Spitalul Sanconfind, deschis în urma unei investiții de 22 de milioane de euro, realizată de firma Confind (ce produce echipament petrolier) se întinde pe suprafața desfășurată de 11.000 de metri pătrați.

Sanconfind a obți­nut aprobarea pentru a intra în programul na­țio­nal de protezare. „Cu alte cuvinte, Casa ne va da niște bani cu care vom putea cumpăra proteze și vom putea asigura protezele pacienților în funcție de banii pe care îi primim. (…) Am obținut aprobarea și pentru câteva paturi pentru spitalizare continuă“.

Citește și