ZF Real Estate by Storia.ro. Andrei Botiș, CEO Appraisel & Valuation (NAI România): „Acum putem să prindem ultimul tren să cumpărăm locuințe sau imobile la prețuri decente. După Schengen, prețurile vor exploda“
„Rezultatele din 2023 au fost un pic ajustate față de anii anteriori. și când spun rezultate, mă refer în mod principal la volumul de tranzacționare, care în prima parte a anului a avut o scădere destul de mare, dar s-a recuperat pe parcurs, iar în ultima parte a anului, deși încă nu am datele complete la nivelul lunii decembrie, s-a recuperat foarte mult din acest decalaj. Dinamica tranzacțiilo…
„Rezultatele din 2023 au fost un pic ajustate față de anii anteriori. și când spun rezultate, mă refer în mod principal la volumul de tranzacționare, care în prima parte a anului a avut o scădere destul de mare, dar s-a recuperat pe parcurs, iar în ultima parte a anului, deși încă nu am datele complete la nivelul lunii decembrie, s-a recuperat foarte mult din acest decalaj. Dinamica tranzacțiilor a crescut foarte mult și aproape că ne apropiem de un zero, față de un minus raportat la anul 2022. Iar pentru 2024, având în vedere că lucrurile s-au așezat oarecum în piața financiar-bancară, așteptările sunt optimiste“, a spus Andrei Botiș, CEO Appraisel & Valuation (NAI România), în cea mai recentă ediție a emisiunii ZF Real Estate by Storia.ro.
Appraisal & Valuation (simbol bursier APP) este o companie care oferă servicii de evaluare, consultanță și dezvoltare imobiliară. Compania este listată la Bursa de Valori București și este controlată în proporție de 67,9% de Ioan Andrei Botiș.
„Ne-am listat la bursă în pandemie, am crescut cifra de afaceri în fiecare an și continuăm să creștem. Anul trecut am făcut o achiziție ce ne-a influențat creșterea substanțială a cifrei de afaceri, astfel că aceasta se va plasa la aproximativ 10-11 milioane de lei“, a descris el cele mai recente realizări ale companiei. În toamna anului trecut, Appraisal & Valuation a anunțat achiziția Valyscom Roiesti (prin subsidiara sa, APP), companie care are ca obiecte de activitate Hoteluri și alte facilități de cazare, Restaurante și Transporturi rutiere de mărfuri și care a înregistrat în 2022 venituri totale de 4,4 mil. lei și un profit brut de 79.300 de lei.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Cristina Roșca