zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Zi decisivă pentru Bursa de la București: dacă BET-TR nu crește astăzi cu minimum 2,3%, piața încheie pe minus pentru prima dată în ultimii 11 ani. În vară, cu tot cu dividende, Bursa era la maxim istoric cu un plus de 6% față de începutul lui 2022. Acum

Doar 2,3% mai desparte indicele BET-Total Return, cel care reflectă atât dinamica prețului acțiunilor celor mai lichide 20 de companii cât și randamentele dividendelor acolo unde este cazul, pentru a încheia anul 2022 în teritoriu pozitiv, altfel riscând să fie…

de Alex Ciutacu , Colaborator 30.12.2022 · 00:00 2 min de citit
Zi decisivă pentru Bursa de la București: dacă BET-TR nu crește astăzi cu minimum 2,3%, piața încheie pe minus pentru prima dată în ultimii 11 ani. În vară, cu tot cu dividende, Bursa era la maxim istoric cu un plus de 6% față de începutul lui 2022. Acum

Foto: Ziarul Financiar

Doar 2,3% mai desparte indicele BET-Total Return, cel care reflectă atât dinamica prețului acțiunilor celor mai lichide 20 de companii cât și randamentele dividendelor acolo unde este cazul, pentru a încheia anul 2022 în teritoriu pozitiv, altfel riscând să fie pe minus pentru prima oară din 2011 încoace, arată datele agregate de ZF din platforma BVB.

De la un maxim istoric de 24.633 de puncte pe 18 august 2022, atunci când câștigul de la începutul anului era de aproape 7%, BET-TR are acum minus 2,3% după ce la începutul lunii decembrie avea o apreciere de circa 3%. Doar în ultimele două zile indicele a pierdut 4% din cauza scăderii abrupte a acțiunilor Petrom și Romgaz – pe fondul anunțului de suprataxare, și care a adus contagiune pe întreaga bursă. Pe 27 decembrie dinamica de la începutul anului era de plus 2,5%.

“Pe final de an se observase o revenire a interesului marilor investitori pentru bursa locală, atât din perspectiva volumelor de tranzacționare cât și prin evoluția ascendenta a cotațiilor, însă știrile legate de supraimpozitare au schimbat percepția de risc a investitorilor și au pus o presiune suplimentară într-un an care oricum a fost dificil pentru piața de capital. Nu este de mirare că 2011 a fost ultimul an mai slab pentru bursa locală, întrucât în acea perioadă am avut parte de o scurta recesiune la nivel european și în prezent trecem de asemenea printr-o perioadă mai slaba pe plan economic atât la nivel local și international cauzată în principal de politicile restrictive ale băncilor centrale”, spune Adrian Cojocar, director general adjunct al Patria AM.

Citește și