Zi de vis pentru investitorii de la Bursa de la București: BET crește cu 7% în cea mai bună zi din iarna lui 2018 încoace. “Explozie” de 23% pentru acțiunile TeraPlast, 12% pentru Banca Transilvania, 10% pentru BRD. Doar azi bursa a câștigat 3 mld. euro
Cu 6,9% s-a apreciat indicele principal BET al Bursei de la București în ședința de miercuri 9 martie 2022, cel mai puternic ritm de creștere din decembrie 2018 încoace, într-un context în care și bursele europene și-au revenit spectaculos (Ă7%…
Cu 6,9% s-a apreciat indicele principal BET al Bursei de la București în ședința de miercuri 9 martie 2022, cel mai puternic ritm de creștere din decembrie 2018 încoace, într-un context în care și bursele europene și-au revenit spectaculos (Ă7% pentru DAX, Ă6,4% pentru Paris) pe fondul unor așteptări pozitive ale investitorilor pentru o întâlnire diplomatică între Rusia și Ucraina. Indicele BET a încheiat ședința la 11.983 de puncte, plus aproape 800 de puncte în doar o zi.
“Piețele au reacționat foarte pozitiv la informațiile privind o soluție diplomatică pentru situația din Ucraina. Creșterile au fost amplificate probabil de frica investitorilor de a rata oportunitatea adusă de prețurile joase din ultimele zile”, spune Radu Cojoc, broker al Goldring. Cred însă că în continuare ne putem aștepta la volatilitate în piețe, adaugă el.
Doar miercuri, capitalizarea companiilor listate la Bursa de la București a urcat cu 15 miliarde de lei (3 mld. euro) la aproximativ 210 miliarde de lei, cea mai importantă contribuție având-o sectorul bancar. Astfel acțiunile Băncii Transilvania s-au apreciat cu 12%, adică cea mai mare instituție de credit din România a urcat astăzi cu 1,6 miliarde de lei la aproximativ 15,5 mld. lei, în timp ce BRD a urcat cu 10% la 13,4 mld. lei.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile