Compania de curierat Nemo Expres Logistic, parte din grupul Nemo Expres, a avut anul trecut afaceri de 137,9 milioane lei, ceea ce arată o revenire a veniturilor la nivelul din 2019
International România, companie de consultanță în imobiliare, spune că autoritățile ar trebui să fie mai permisive în această perioadă, în cazul în care un angajat al vreunui depozit de logistică
Ea a subliniat că odată cu investiția de 490 mil. euro în proiect și creșterea capacității de producție a uzinei din Craiova de la 250.000 la 272.000 de unități, logistica rămâne în
Compania asigură servicii de transport multimodal, pe cale rutieră, pe apă sau aer și oferă și soluții logistice, funcționând și ca o casă de expediții.
În plus, faptul că există hub-uri digitale, există platforme operaționale și logistice care deservesc industria auto în România, arată că avem și exemple de bună practică care pot fi
restul țării, ar putea începe să prindă contur de la sfârșitul acestui an, astfel că, firma care va câștiga licitația privind construirea porțiunii Ploiești – Buzău va încheia contractul
Consiliul Județean Brașov a demarat achiziția pentru lucrările de modernizare a peste 49 km de drum interjudețean, proiect finanțat cu fonduri europene de 31,5 mil. euro.
Patristrans VT Logistic din Apahida, Cluj- Napoca, o companie ce transportă mărfuri generale pe cale rutieră, a finalizat primele șase luni din acest an cu afaceri mai mari cu 14% față