Renault, proprietarul Dacia, este al treilea mare constructor auto european, cu 276.068 înmatriculări de autoturisme noi în primul trimestru, în scădere cu 23,1%.
Periodicitatea de efectuare a inspecției tehnice periodice pentru vehiculele înregistrate va fi cea aplicată pentru vehiculele înmatriculate, similare din punct de vedere constructiv
decizii rapide de pe o zi pe alta, pentru a reduce riscurile.
”Relația cu board-ul cred că este extrem de importantă, o altă dinamică a acestei relații, modul în care board-ul este construit
Anul trecut el a investit 15 milioane de euro, a construit 23.000 mp de hale în București, iar pentru acest an are un buget de 11 milioane de euro pentru investiții.
Timișoara, conferința ZF Branduri Românești în parteneriat cu Raiffeisen Bank România, un eveniment la care cei mai importanți antreprenori din județul Timiș vor dezbate cum au construit
un an extrem de important pentru activitatea Ford România, inclusiv prin prisma operațiunilor de la Craiova, acolo unde va demara producția noului Ford Puma, primul model hibrid construit
Conferința Branduri românești aduce la aceeași masă antreprenorii din județ care au construit companii puternice și au pus Argeșul pe harta brandurilor românești.
Montana Group, din care face parte și compania Universal Alloy Corporation Europe, a fost fondat în 2006 de antreprenorul austriac Michael Tojner, 52 de ani, care a construit prin achiziții