Pe lângă terminalul construit, planurile companiei vizează investiții în modernizarea și achiziția de material rulant, precum și în facilități de transbordare a mărfurilor.
Una dintre cele mai importante realizări ale anului 2025 pentru GRAMPET Group a fost lansarea trenului Leon – primul automotor DMU construit integral în România după mai bine de
80
Pentru integrarea cutii de viteze în portofoliul de transmisii, germanii au construit la Sebeș două noi hale de producție, cu o suprafață de aproximativ 54.000 de metri pătrați.
Pasajul construit va fi realizat pe un singur sens, cel de intrare în oraș, iar bifurcația către bulevardul Mărăști sau bulevardul Kiseleff va fi realizată subteran.
Atât rezultatele comerciale, cât și capitalul de imagine pe care și l-a construit în timp această versiune specială, reprezintă argumentele care au stat la baza deciziei de a include
În Ingolstadt, în landul Bavaria din sudul Germaniei, producătorul auto a construit cea mai mare fabrică a sa din lume, de pe ale cărei porți ies modele precum A3, A4, A5 sau Q5 o dată
Niciun kilometru nu a mai fost construit în ultimii 25 de ani, iar în loc să se vizeze modernizarea întregii rețele de cale ferată, se plănuiește desființarea rețelei ce nu generează
finanțare, strategia de implementare a proiectelor, precum și asigurarea activității de întreținere și reparații curente până în anul 2030.“
Un drum expres este prevăzut a fi construit