A introdus destinații noi de zbor
A renegociat unele contracte
Compania aeriană de stat Tarom a finalizat primele șase luni din acest an cu pierderi de 63 milioane lei (14,3 mil
din punct de vedere legal “furturi nu am avut”, spune Ștefan, oarecum amuzat de situația jurisprudenței care reglementează acest aspect: dacă un client cu care are contract
Am închis porțile la mașinile Euro 3-4 și am deschis către Euro 2 sau non-Euro“, a declarat Sorin Iacob, general manager la Eurotax, în cadrul conferinței „Cheie, contact, sales!
; producție la uzina din Bursa, Turcia
► Dimensiuni: lungime 4,62 m; înălțime 1,53 m (față de peste 1,60 m la SUV-urile din segmentul C); ampatament identic cu Bigster; gardă la sol
Art. 3
(1) Transportul public de persoane cu autovehicule se realizeaza contra cost, pe baza de bon client, in regim de taxi, si pe baza de contract, in regim de inchiriere.
În parteneriat cu NewMotion și cu ajutorul conectivității oferite de modemul on-board integrat FordPass Connect, aplicația FordPass le va oferi clienților din Europa acces la cea mai
Ford Transit Connect (2009-2013), Ford B-Max (2012-2017) și Ford EcoSport (2017-2019) au generat fiecare volume sub 500.000 unități în perioada de producție din România.