overbooking-ul apare și în situațiile în care o aeronavă s-a defectat și este înlocuită cu una care are o capacitate mai mică, situație în care o parte din pasageri vor fi nevoiți să rămână la sol
În perioada stării de urgență, Blue Air s-a găsit în situația de a-și ține toate aeronavele la sol, ceea ce i-a determinat pe cei din conducerea companiei aeriene să găsească noi modalități
Greutatea redusă și garda la sol mai mare ajută foarte mult mașina în condiții de teren accidentat și chiar foarte accidentat – cu condiția ca terenul să fie uscat.
Diferențele față de Puma ICE sunt și în ceea ce privește spațiul – bateria montată în podea înseamnă o gardă la sol ușor mai mică și un spațiu interior mai redus.
La nivel structural, Iveco operează cu o echipă de doar 22 de angajați – cea mai redusă din top -, semn că logistica și vânzările sunt complet externalizate către rețeaua de distribuție
Continental, Renault, Ford și chiar până și o companie de transport și logistică precum Gefco sunt doar câteva companii care au investit în pregătirea personală a angajaților.
Practic, sectorul transporturilor și al serviciilor logistice, deja afectat de creșterea accizei la carburanți și de fluctuațiile valutare, primește o nouă lovitură.
Toate companiile aeriene au fost obligate să țină propria flotă la sol, neînregistrând venituri operaționale o lungă perioadă de timp, ci numai cheltuieli.