trebuie să creștem undeva capacitatea deoarece anul acesta ajungem la peste 700.000 de mașini Dacia“, a declarat Marc Suss, program director global access, vicepreședinte în cadrul Groupe
sunt mobilizate pentru a gestiona impactul generat de această criză mondială care afectează mare parte din sectorul auto“, au spus reprezentanții din cadrul Direcției Comunicare Groupe
„Am adaptat producția (din ianuarie 2020 – n. red.) ritmului încetinit al pieței europene”, au declarat reprezentanții Direcției de Comunicare Groupe Renault România.
Compania discută un program de burse de vară pentru studenți, cu internship în China, la BYD, și oferă tinerilor locuri de muncă în grup la nivel global.
Pe piața privată de transport marfă pe calea ferată activează ca lider Grup Feroviar Român (GFR), controlat de Gruia Stoica, care a avut anul trecut afaceri de 692 mil lei și profit
La nivelul întregului grup Ryanair, numărul total de pasageri transportați în sezonul de vară, aprilie – septembrie, a fost de 95 milioane de oameni, ceea ce înseamnă o creștere de
Ionuț Sorin Bolintiș, care deține compania Bolintiș Grup din Daia (Giurgiu), care face transport de cereale pe cale rutieră, cu afaceri de 56,2 milioane de lei anul trecut, spune că