Principalii clienți ai companiei Reloc , deținută până la tranzacție de Confero Srl și care avea afaceri de 26 mil. lei (6 mil. euro) și un profit de 1,5 mil. lei (348.000 de euro)
Austriecii ocupă prin intermediul OMV Petrom SA și OMV Petrom Marketing SRL locurile doi și trei în topul companiilor din România după cifra de afaceri.
Fiecare zi în care aeronavele Blue Air stau la sol reprezintă costuri în plus pentru compania aeriană atât pentru despăgubirea clienților care aveau biletele cumpărate, cât și pentru
După 10 saptămâni la sol și în somaj tehnic, eu, alături de colegii mei piloți și insoțitori de zbor și de întreaga echipă Blue Air, suntem entuziasmați să ne reluam treptat activitatea
, integrând soluții specifice și accesorii concepute pentru utilizările care i se vor da de către Vatican: pavilion cu deschidere amplă, suprastructură vitrată amovibilă, gardă la sol
Cele patru companii care asigură serviciile de la sol pentru companiile aeriene și pentru pasagerii care tranzitează aeroportul Otopeni sunt Globe Ground România, Menzies Aviation România
Pe de altă parte, acesta amintește de EcoSport Storm, versiunea off-road a SUV-ului vândută în Brazilia, unde mașina vine cu o gardă la sol mai mare, un motor de 2,0 litri pe benzină
Companiile de handling sunt cele care se ocupă de serviciile de la sol, de la formalitățile de check-in și management al bagajelor la deservirea aeronavelor la rampă.