Mașinile europene cu piese "made in Romania"
indicatoare de bord, display-uri secundare și unități de control pentru caroserie (sisteme care includ închiderea centralizată și sistemul de recunoaștere a chipului din cheia de contact
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
4080 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
indicatoare de bord, display-uri secundare și unități de control pentru caroserie (sisteme care includ închiderea centralizată și sistemul de recunoaștere a chipului din cheia de contact
Este clar că, în această primă etapă a programului SAFE, multe contracte au rămas în interiorul UE, dar vom continua să susținem argumentul că unele dintre cele mai bune produse – care
Așa a intrat în contact cu „o altă cultură, o altă strategie, fiind vorba de americani„.
milioane de euro Chiar dacă arată deplorabil, iar numărul de pasageri a scăzut constant în ultimul deceniu, în Gara de Nord activează 88 de firme, cu care au fost încheiate contracte
În ciuda semnării până la sfârșitul lui 2011 a 7.740 de contracte, în valoare de peste 11 miliarde euro, problemele se acumulaseră la implementarea proiectelor, afectată de birocrație
Spre exemplu, pe consola centrală, acolo unde genunchiul intră în contact cu consola, cei de la Ford au pus un material moale, tocmai pentru a asigura un plus de confort pentru cel
Am închis porțile la mașinile Euro 3-4 și am deschis către Euro 2 sau non-Euro“, a declarat Sorin Iacob, general manager la Eurotax, în cadrul conferinței „Cheie, contact, sales!
înregistrează de-a lungul infrastructurii și că, din luna mai acesta va fi reintrodus, iar o călătorie va dura două ore – după ce, săptămâna aceasta, va deveni funcțional un contract
Fiecare proiectant care câștigă un contract de amenajare de piste face proiectul așa cum consideră el. Nu există o unitate, nu există standard.
Cifra de afaceri a sectorului auto în România s-ar putea contracta per total în 2024 pe măsură ce piața auto europeană nu a revenit la volumele din 2019, iar electrificarea nu a decurs