inginerie ale Alpine, este inspirat din versiunile de raliu ale modelului A110 – cu o caroserie lărgită și supraînălțată – și în special din vehiculul A110 câștigător al raliului Monte Carlo
Anul trecut, DP World a finalizat în portul Constanța o investiție de 65 mil. euro într-un terminal cargo de 5 hectare pentru mărfuri grele și un nou terminal roll-on, roll-off (RO-RO
Una este China Cargo, care face legătura între Budapesta și Shanghai de trei ori pe săptămână. O alta este SF Airlines, care aduce mărfuri din provincia Hubei din centrul Chinei.
„Toți curierii cu care lucrăm (Fan Courier în principal, apoi Urgent Cargus, ADD Cargo și DPD) au investit și ei în pregătirea sezonului cu mașini, depozite și oameni“, a continuat
26% din piata transportului aerian din Europa este detinuta de companiilor low-cost, in timp ce 55% revin companiilor traditionale, restul fiind completat de zboruri private sau cargo
La CFR Marfă sunt active (terenuri, clădiri, vagoane, terminale pentru cargo) de 2 miliarde de euro și lui Fenechiu îi pare mic prețul de pornire (180 mil. euro – n. red.) (&
CFR Marfă nu a reușit să atragă giganți precum Deutsche Bahn, cu afaceri de 37 de miliarde de euro, sau Rail Cargo, cu afaceri de circa 2 miliarde de euro.
am speranțe așa de mari, nu am avut grijă de infrastructură și s-a degradat, sunt încercări de privați sau alianțe privat-public pentru restartarea serviciilor feroviare de marfă cargo
În baza schemelor de ajutor de stat administrate de Ministerul Finanțelor Publice au fost emise trei acorduri de finanțare pentru două entități distincte, respectiv Bosch Rexroth S.R.L
Softronic a produs și livrat primele două locomotive electrice în 2018 către operatorul feroviar de marfă Green Cargo din Suedia, cu care a câștigat în 2017 un contract pentru doi ani