Producătorul chinez de autobuze Yin Long Group intenționează să lanseze producția a două modele de autobuze electrice în Serbia după ce va finaliza achiziția companiei Insolvent Ikarbus
Olaf Schick, membru al boardului Mercedes-Benz Group, a prezentat la adunarea generală a salariaților un set de folii obținute și publicate ulterior de publicația germană WirtschaftsWoche
Grup Feroviar Român, cea mai importantă companie a grupului Grampet, liderul pieței de transport marfă pe calea ferată, a finalizat anul trecut cu afaceri de un miliard de lei,
Astfel, după ce anul trecut Dacia a oferit bonusuri celor 500 de angajați care doreau să iasă mai repede la pensie, anul acesta recrutează alți 500 la nivelul întregului grup în România
printr-un contract în valoare de aproximativ 18 milioane euro, după ce Curtea de Apel București a respins o plângere formulată de asocierea Astaldi - Al-Stom Company (Constanța) și UTI Grup
investiții ale Federal Mogul, cel mai probabil tot la Ploiești, în condițiile în care rezultatele de pana acum ale companiei pe plan local sunt printre cele mai bune la nivel de grup
Transportatorul feroviar de marfă LTE Rail România, parte din grupul austriac LTE Group, și-a crescut afacerile cu 28% în prima jumătate a acestui an, potrivit oficialilor companiei
Electroputere VFU Pașcani, membră a GRAMPET Group, a finalizat revizia capitală pentru 40 de automotoare „Săgeata Albastră“ din cele 50 de automotoare Siemens Desiro SR20D pentru
Divizia slovacă a producătorului auto francez PSA Group ar putea începe producția de autovehicule electrice în câteva luni, a anunțat CEO-ul PSA Carlos Tavares, scrie Slovak Spectator