Tarifele de referință au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă – Deloitte Audit SRL – în funcție de: categoriile de vehicule (autoturisme
Artizanii Rolls-Royce au experimentat cu direcția fibrei, tonalitatea și textura pentru a recrea fidel blana câinelui, utilizând exclusiv nuanțe naturale ale lemnului, fără vopsire
„Începând cu 1 noiembrie vom deschide în România primul service ce va putea interveni asupra unui model BMW i. Pregătirea personalului a demarat deja în München.
În ceea ce privește logistica destinată aprovizionării cu marfă a magazinelor Selgros, aceasta este realizată în parteneriat cu operatorii logistici Quehenberger Logistic Rou SRL
Vom cumpăra ambele centre, atât cel din București cât și cel din Ploiești, și vom merge mai departe doar cu mărci din portofoliul nostru – MG, KIA și Isuzu“.
companie aeriană cu capital privat românesc, anunță numirea lui Krassimir Tanev, unul dintre cei mai experimentați executivi din industria low cost, în funcția de director comercial, rol
Autonom Group, companie antreprenorială controlată de frații Ștefan și cel mai important jucător independent de pe piețele de leasing operațional și rent-a-car din România, va juca un rol
România continuă să joace un rol central în rețeaua industrială a Renault Group, într-un context în care dinamica globală a industriei auto impune automatizare, optimizare fiscală
doar 9,5 miliarde de euro și circa 300.000 de salariați anul trecut, existând riscuri semnificative ca acest sector decapitalizat, cu competitivitate limitată, să nu poată juca un rol
Aceasta este cea de-a noua destinație internațională operată de Wizz Air de la baza aeriană din Târgu Mureș, după Barcelona, Budapesta, Dortmund, Londra, Madrid, Milano, Paris și Roma