Aici, grupul este prezent deocamdată pe segmentul troleibuzelor, cu circa 170 de vehicule și o cotă de piață de 30%, în orașe precum Galați, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov sau Ploiești
spus Tiberiu Bardan, director general al dealerului DiBas, care comercializează mărcile Opel și Chevrolet în două centre auto, unul în partea de est a Capitalei și un altul în Ploiești
În primul semestru al anului 2022, Autonom a achiziționat și integrat Țiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL), divizia de leasing operațional a Grupului Țiriac.
Compania Nexxon SRL a fost înființată în urmă cu 27 de ani în Târgu Secuiesc, județul Covasna, cu principal domeniu de activitate comerț cu ridicată de piese și accesorii pentru autovehicule
Takata România SRL, cu sediul în Arad, a avut în 2016 o cifră de afaceri de circa 2,57 mld. lei (571,7 mil. euro), un profit net de 112,8 mil. lei (25 mil. euro) și un număr mediu de
(km 0+000 – km 13+170), Secțiunea 1 Sibiu – Boița, cu o valoare de 612,6 milioane lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR și Compania Porr Construct SRL
Francezii mai dețin pe piața locală și compania Euro Auto Plastic Systems SRL, înființată în anul 2002 de către AD Plastik Croația și Simoldes Plasticos din Portugalia.