Companiile de handling sunt cele care se ocupă de serviciile de la sol, de la formalitățile de check-in și management al bagajelor, la deservirea aeronavelor la rampă.
Beneficiind de o gardă la sol supraînălțată, Sandero Stepway este modelul recreațional polivalent al gamei Dacia. Designul său exterior evocă aventura și evadarea în natură.
Unsprezece companii de construcții, printre care Tehnologica Radion, controlată de Theodor Berna, Euro Construct Trading 98 (Dan Beșciu și Sorin Vulpescu), Straco Grup (Alexandru și
Pe lista celor respinși se află și companii precum M Car Trading, importatorul Mitsubishi pe piața locală, parte a Țiriac Holdings, pe motiv că în certificatul constatator nu figurează
Dintre mărcile prezente pe piața locală au fost prezente brandurile Volvo, reprezentat de EIT Forum Auto, importatorul mărcii, Honda prin reprezentantul Honda Trading, Citroën prin
Azochim Săvinești (31,3 milioane dolari), urmate de Draman Constanța (27,3 milioane dolari), Comtim Timișoara (24 milioane dolari), Navrom Constanța (22,6 milioane dolari), General Trading
Pentru construcția lotului 3 din autostrada 1 Lugoj – Deva, a fost aleasă asocierea formată din Teloxim Con SRL – Comsa SA – Aldesa Construcciones SA – Arcadis Eurometudes SA.
Anul trecut, companiile Faurecia Romania SRL, cu sediul central în Tălmaciu, Sibiu, și Euro Auto Plastic Systems, cu sediul central în Mioveni, Argeș, au avut afaceri consolidate de
Potrivit informațiilor comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, firma a fost înregistrată în România anul acesta cu numele Auto Click Rom SRL, cu obiectul de activitate