Compania este controlată de familia Chitaru, care mai deține KIA Romauto SRL, importator unic în România al mărcii KIA, Isuzu Rom Auto SRL, importator unic în România al autoutilitarei
Spre exemplu, dacă undeva în Europa de Vest există un client care are de transportat trei tone de marfă către România, automat beneficiem și noi de pe urma acelui contract.
În grupul de firme sunt și service-ul auto C&I ServiceTrans SRL, dar și firma C&I EuroTrans SRL, cu activități de carosare autobuze și proiectare autobuze sub marca Cibro, potrivit
Ford înființează o nouă companie în România – Ford România Services SRL – care va continua activitățile comerciale ale companiei pe plan local
Acordul prin care Ford Otosan, cel mai
Înființarea, în urmă cu câteva săptămâni, a unei societăți românești de către acționarul inDrive – un SRL cu un capital social de 25.000 de lei – a alimentat pe piața locală
Francezii mai dețin pe piața locală și compania Euro Auto Plastic Systems SRL, înființată în anul 2002 de către AD Plastik Croația și Simoldes Plasticos din Portugalia.
dat am văzut că se pot face ceva bani din asta.“
Așa s-a hotărât tânărul antreprenor să-și deschidă propria afacere în domeniu, iar în primul an de activitate firma Pumps Factory SRL-D