Preluarea pachetului majoritar al CFR Marfă de către Grup Feroviar Român (GFR), deținută de Gruia Stoica, va crea o concentrare economică pe piața de transport marfă pe calea ferată
Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare transportator privat feroviar de mărfuri, condus de omul de afaceri Gruia Stoica, așteaptă o creștere cu 40% a profitului după ce anul trecut
Oferta este deschisă salariaților Renault Group și filialelor sale consolidate aderente la planurile de economii ale Renault Group, DIAC sau Retail Renault Group, în 29 de țări, sub
Grup Feroviar Român, cea mai importantă companie a grupului Grampet, liderul pieței de transport marfă pe calea ferată, estimează o cifră de afaceri de 1,28 mld. lei anul acesta,
Christophe Dridi, directorul general al Automobile Dacia și al Groupe Renault România, spune că investițiile Renault pe piața locală pot continua la un nivel înalt numai dacă și
preia astfel responsabilitățile deținute anterior de Ionuț Gheorghe, care va ocupa funcția de director comercial la Dacia în cadrul Direcției de Strategie de Marketing și Vânzări a Groupe
Practic, este vorba de un traseu alternativ pentru mărfurile care vin din Asia spre Europa, în special din China, care acum au două rute posibile: în nord, prin Rusia, sau prin sud,
Dedeman, care au dezvoltat împreună parcul logistic ELI Park 1 din Chitila, sunt la o semnătură distanță de a vinde proiectul din nord-vestul Capitalei către fondul de investiții sud-african