Planul inițial prevede două majorări de capital social de câte 100 mil. lei, până la 31 decembrie 2015, respectiv 30 iunie 2016, precum și un nou contract de reasigurare pentru RCA
Factoringul presupune un contract prin care un furnizor primește de la bancă sau de la o companie specializată finanțare pe baza unor facturi pe care trebuie să le încaseze în viitor

funcție de context și impactul emotional, să dezbată subiecte economice de actualitate, cum ar fi sprijinul financiar acordat băncilor sau aspecte practice precum argumentele pro și contra
Euroins a propus două majorări de capital social de câte 100 mil. lei, până finalul lunii decembrie a acestui an, respectiv până la jumătatea anului viitor, precum și un nou contract
Un antreprenor trebuie să decidă dacă vrea să păstreze aceste riscuri sau dacă vrea să le transfere printr-un contract de asigurare.“
În anul 2019, firmele din turism s-au confruntat
Alți 1.421 de debitori persoane fizice au solicitat schimbarea indicelui ROBOR cu dobânda fixă în contract în perioada primelor opt luni ale anului, tot la instituția de credit la care