Opinie Adrian Vasilescu: Trenul bunăstării așteaptă la semafor
Efectul imediat: consumul, chiar dacă a început să aibă o dinamică pozitivă, nu a ajuns să fie încă o locomotivă puternică a creșterii bunăstării.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
3857 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Efectul imediat: consumul, chiar dacă a început să aibă o dinamică pozitivă, nu a ajuns să fie încă o locomotivă puternică a creșterii bunăstării.
Depozitele atrase de la clienți s-au situat la peste 3,8 mld. euro la sfârșitul lunii septembrie, dinamica față de perioadele anterioare fiind influențată de asemenea de volatilitatea
Nu însă și dacă legăm problema inflației de dinamica puterii de cumpărare a populației. Și aici sunt creșteri, dar lente.
Dacă în volum nu-i mare, în schimb dinamica ei prezintă un pericol major. O creștere de aproape trei ori e un pericol cert.
. “Creditarea va înregistra o dinamică lunară real negativă în ultimele două luni ale anului, pe fondul incertitudinii politicii fiscale după alegerile parlamentare.
A devenit astfel posibil, într-o vreme dominată de tehnologii dintre cele mai sofisticate, să ia naștere o tehnologie a tehnologiilor, care să pună banii în mișcare într-o dinamică
Anul 2012 s-a încheiat cu o dinamică a economiei foarte aproape de zero, dar cu o inflație în creștere.
Citi ar fi atras atenția austriecilor de la Raiffeisen, printre puținii jucători interesați să-și majoreze cota de piață și să o facă inclusiv prin achiziții având în vedere că dinamica
„În domeniile cu grad ridicat de tehnologizare, 61% din companii spun că au probleme cu forța de muncă și dacă vrem să avem o economie cu o dinamică, mulțumitoare și care să genereze
Sectorul agricultură, unul dintre cele mai dinamice sectoare de creditare bancară, a înregistrat un avans de aproape 13% în martie 2020, față de martie 2019, ajungând la un nivel al