a sărbătorit 18 ani de existență printr-o gală, unde, ca în fiecare an, a reunit clasa de business a României, antreprenori, directori, manageri, bancheri, avocați, consultanți, români
Companiile de asigurări de viață au subscris prime în valoare de 222 milioane de lei din asigurările de viață cu componentă investițională (unit-linked) în primele șase luni ale acestui
EFG Eurolife, un jucător de talie mică pe piața asigurărilor de viață, vinde polițe unit-linked cu primă unică și garantarea capitalului investit la maturitate prin rețeaua de aproape
Acest lucru se întâmplă cu toți managerii români, indiferent de nivel, din companiile străine care operează în România, dar și cu antreprenorii români care fac performanță.
Compania de audit 3B Expert, parte a grupului Russel Bedford International, susține că, pe baza testelor de audit și a examinării riscurilor generate de contractele de reasigurare al
CEC Bank, instituție de credit deținută de statul român, a urcat puternic în topul dealerilor primari, ajungând la finalul lunii aprilie din acest an pe poziția de lider după ce la