„Consecvent în respectarea principiului transparenței, Consiliul de Administrație al BNR reiterează cu acest prilej disponibilitatea sa la dialog, în scopul asigurării unui mix credibil
în paralel cu eficientizarea sistemului de achiziții publice, care trebuie să fie mai puțin greoi, orientat către un rezultat optim cost-beneficiu și care să nu permită manipularea sa
Argumentul oferit de autor este contextul creat de războiul din Ucraina în 2022 – și sancțiunile occidentale aplicate Rusiei – care, în viziunea sa, a evidențiat riscurile
În calitatea sa de supraveghetor al acestei piețe reglementate, BNR dispune, în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene nr. 596/2014, de cadrul legislativ necesar pentru prevenirea
În opinia sa, unul dintre cele mai importante teste pentru România va fi proiectul de buget pe 2027, care va influența și deciziile agențiilor de rating.
Penetrarea serviciilor bancare este foarte redusă în România comparativ cu alte țări europene, iar la creșterea sa ar putea contribui digitalizarea băncilor.
În opinia sa este extrem de important ca un bridge bank să preia integral pasivele unei bănci care intră în așa-numitele proceduri de rezoluție, până la ultimul depozit al unei firme