Mai ales în contextul actual și în ultimul an pandemic, au fost implementate mai multe initiative, inclusiv unele lansate direct de către asigurători, care au oferit o dinamică bună
saltă și ea; iar plata și răsplata muncii, producția, profitul, investițiile, impulsionate de surplusul de câștiguri adus de prețurile în urcare, pot să conducă la o mai bună dinamică
Pe de altă parte, Adrian Marin, CEO al Generali, spunea la vremea aceea că din punct de vedere valoric, la nivel de piață, cele mai importante dinamici pozitive au fost înregistrate
BCR, spune că economia României duce lipsă de companii cu creștere mare de peste 10% anual, astfel că băncile nu au cui să dea credite, nefiind multe companii eligibile și foarte dinamice
.”
Dinamica anuală a stocului de credite bancare acordate companiilor a fost de 18,3% în luna martie 2023, însă în scădere cu 7 puncte procentuale față de maximul înregistrat
BRD susține că a acordat persoanelor fizice în 2022 credite noi de aproape 7,5 mld. lei, cu o producție record de credite pentru locuințe (ă58% în dinamică anuală) și al doilea cel
Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat a înregistrat în luna iunie o creștere de 4,2%, pe seama accelerării creșterii componentei în lei.
La rândul lui Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania, se așteaptă ca BNR să revizuiască în urcare prognozele privind dinamica anuală a prețurilor de consum la final