Gothaer a înregistrat în primul trimestru o creștere de 37% a primelor brute subscrise, după un avans de 21% la nivelul întregului an 2017, la un total de 119 milioane lei, cele mai dinamice
Bursele europene, dar și Wall Street prin dinamica cotațiilor futures, sunt pe creștere la începutul primei săptămâni de tranzacționare din luna martie a anului 2020, recuperările de
Sectorul bancar este unul ciclic, sensibil la dinamica creșterii economice, iar un mediu caracterizat prin rate scăzute ale dobânzii și un șoc al cererii, care depinde foarte mult de
care se stinge, dar care încă nu s-a stins – și întrebându-ne dacă viteza mare cu care aleargă PIB-ul nostru este ori nu de lungă durată, nu putem să facem abstracție de raportul dinamică-sustenabilitate
Agricultura, sectorul cu cea mai dinamică creditare, a înregistrat la sfârșitul primelor nouă luni din 2020 o valoare a creditelor acordate și angajamentor asumate de instituțiile
Dinamica costurilor cu forța de muncă rămâne preocupantă, susține BNR, dar direcția în care vor merge aceste costuri nu este clară, în condițiile în care măsurile de consolidare fiscală
Piața locală a asigurărilor traversează una dintre cele mai dinamice perioade din ultimul deceniu, cu transformări vizibile în structura subscrierilor, modelul de business și comportamentul
de sucursale va opera fără casierii, clienții putând să realizeze tranzacții pe mașinile multifuncționale din unitățile bancare sau pe canale online, respectiv Raiffeisen Online, Smart
digitalizare și va elimina de la 1 iulie, pentru companii, ordinele de plată (OP) pe hârtie, aceste acte urmând să fie transmise exclusiv prin canalele electronice (Raiffeisen Online/Smart