Creșterea EBIT estimat a fost influențată de creșterea veniturilor din tranzacționarea energiei pentru consumul propriu tehnologic (CPT), care în S1 s-a majorat cu 48,7 milioane lei
Listarea la bursă ar urma să aibă loc printr-o ofertă de acțiuni prin care fondul își va marca un exit parțial din acționariatul companiei, potrivit surselor.
acesta a fost ales primar al municipiului Pitești.
”Notificarea domnului Cristian Gentea privind incetarea de drept a contractului de mandat deriva din prevederile art. 87 alin. 1 lit
Pilon II aveau la 31 iulie o deținere de 9,39% din compania care pe 12 iulie 2023 a început tranzacționarea la Bursa de Valori în urma unei oferte record de 9,3 mld. lei de pe urma exit-ului
întregul an 2025, analiștii BRK estimează că TeraPlast va ajunge la o cifră de afaceri de 1 miliard lei, EBITDA ajustată de 75,7 milioane lei (față de 38,6 milioane lei în 2024), EBIT
Prin urmare Fondul Proprietatea a ieșit definitiv din acționariatul celor două mari bănci listate la București, respectiv Banca Transilvania și BRD, în condițiile în care exit-ul la
Intrarea BERD în acționariatul grupului bancar din Polonia a avut loc în 2018, iar exit-ul a fost realizat cu scopul de a crește lichiditatea acțiunilor pe piața secundară.
Meta Estate Trust scrie în raportul financiar semestrial publicat la Bursa de Valori că a încasat echivalentul a 3,4 mil. euro (17 mil. lei), realizând un exit total din două proiecte
Proiectul citat menționează că titlurile de stat se emit atât pe piața interbancară supravegheata de către Banca Națională a României și/sau pe piața administrată de Bursa de Valori
aceste întârzieri independente de controlul societății au determinat alterarea randamentului investiției estimat inițial și adoptarea deciziei privind explorarea posibilităților de exit