► Noi candidați la statutul de unicorn
Mai multe start-upuri tech pornite din România au continuat creșterea în 2025, iar unele dintre ele- printre care Druid AI și Bible Chat
Mi-am deschis acest SRL și administrez banii familiei și ai prietenilor foarte apropiați. Ocupându-mă de această firmă, fac cumva ce făceam în Japonia.
► În același timp, există și posibilitatea pentru emitenți de a atrage talente mai ușor decât în cazul unui SRL, chiar dacă este o companie vizibilă pe piață și cu tradiție.
Elena Andrei, 54 de ani, membru în CA al SIF Moldova
Elena Andrei conduce propria firmă de consultanță Andrei Consulting SRL din 2002 și este membru în CA al SIF Moldova din 2009.
Ce a făcut Sima nu este chiar ilegal, pentru că mai mulți oameni pot să pună bani într-un SRL și de acolo să-i tranzacționeze o singură persoană, însă nu au niciun fel de siguranță.
Antreprenoriatul, sol arid la începuturile Bursei de Valori
Pe 15 octombrie 1997, Banca Transilvania (simbol bursier TLV), fondată doar trei ani mai devreme de 46 de antreprenori
Soarta Oltchim rămâne incertă
Amânarea termenului de deschidere a ofertelor prelungește suspansul legat de soarta celui mai mare combinat chimic al țării.
companie care plătește cel mai mare dividend din rândul emitenților de la București, iar ca strategie fondul se concentrează pe private equity, spune Răzvan Lefter, managing partner al RSL
Din 2021 investitorii au putut tranzacționa acțiuni ale celui mai mare dezvoltator imobiliar de proiecte premium din Capitală, o companie antreprenorială fondată și controlată de doi