Segmentul de Sisteme Integrate, unde AROBS a înregistrat venituri de 3,1 milioane de lei, rămâne afectat de amânarea unor proiecte esențiale, inclusiv cele finanțate prin PNRR, acesta
Infrastructura necesară pentru dezvoltarea celor două zăcăminte include trei sisteme submarine de producție, unul pentru Pelican Sud și două pentru Domino, rețeaua de conducte colectoare
La nivelul celui de-al treilea segment, „Sisteme integrate”, acesta a fost afectat de sezonalitate și de amânarea unor proiecte, inclusiv cele finanțate prin PNRR, însă conducerea AROBS
Fabricația de produse de aviație a avansat cu 25%, iar divizia de mentenanță comercială MRO, care lucrează pe flote de Boeing 737 și Airbus A320, a urcat cu 15%, în timp ce linia de sisteme
Valentin Vișoiu, acționar la societățile CNCD SA, Conarg SA, Conarg Real Estate SRL, este arestat la domiciliu, fiind cercetat și în dosarul de corupție al primarului Piteștiului Tudor
Atunci când cineva este păgubit de aceste persoane sau SRL-uri, daunele de imagine se extind și asupra brokerilor și administratorilor de bani autorizați și reglementați, care nu își