Bursa de Valori București a închis ședința de tranzacționare de vineri 13 februarie cu o depreciere de 1,4% pe indicele de referință BET, din structura căruia fac parte cele mai lichide
Acționarii Nuclearelectrica (SNN), companie care în 2017, 2018 și 2019 a avut cea mai performantă acțiune din structura indicelui bursier BET, au aprobat joi bugetul de venituri și
Investitorii de pe bursă au făcut tranzacții în valoare totală de circa 360.000 lei cu produsul structurat ce are ca activ suport unitățile emise de fondul de obligațiuni BCR Obligațiuni
supravegherea pieței de capital, a asigurărilor și a pensiilor private, a încheiat un memorandum cu Banca Mondială în baza căruia va primi asistență tehnică pentru transformarea structurii
“Pe baza structurii acționariatului de la 31 decembrie 2021, statul român ar deține 5,96% din drepturile de vot în cadrul Fondului Proprietatea”, a transmis FP la solicitarea ZF.
Romgaz (simbol bursier SNG), producător și furnizor de gaze naturale, spune că programul de finanțare de 1,5 miliarde de euro prin emisiunea de obligațiuni a început deja, fiind structurat
răscumpăra anticipat întreaga emisiune de obligațiuni sustenabile senior preferențiale de 325,5 mil. lei, cu un an înainte de scadența din octombrie 2027, invocând optimizarea structurii
simbol bursier INFINITY) a raportat pentru primele trei luni ale anului 2026 o pierdere de 1,8 mil. lei, față de un rezultat negativ de 1,2 mil. lei în T1/2025, evoluție specifică structurii
Bursa românească este atât de nelichidă în unele ședințe de tranzacționare încât tranzacții cu câteva zeci de lei, chiar și ale unor acțiuni din structura indicelui principal BET
Cele 17 companii ale căror acțiuni intră în structura indicelui principal BET au încheiat sezonul de raportări financiare aferente primelor trei luni din 2020, astfel că investitorii