Uzuc Ploiești (UZC), companie listată pe segmentul alternativ de tranzacționare AeRO și controlată indirect de antreprenorul Ștefan Vuza prin intermediul A1 Impex SRL, a trecut pe profit
Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a anunțat miercuri la Bursa de Valori București că Adrian Viman, prin Adivi Estate SRL
Sadalbari SRL deține 69% din Romcab și este o societate în stare de insolvență controlată în proporție de 91,81% de Motoplus Paneuro SRL, în timp ce un offshore din Cipru, Amberyce
Goldman Sachs, cea mai influentă bancă de investiții din lume, și austriecii de la Erste Group, proprietarul celei mai mari bănci din România, BCR, care are una dintre cele mai extinse
octombrie pentru a aproba reducerea capitalului social de la 9,1 mld. lei la 8,56 mld. lei prin anularea unui număr de 712 milioane de acțiuni proprii achiziționate de fond în cadrul celui
Leahu, rețea de clinci dentare cu obligațiuni listate la bursa locală sub simbolul DRL22, a anunțat investitorii că data de 9 aprilie 2022 va marca deschiderea celei de a optsprezecea
Valoarea de piață a Goldman Sachs a crescut cu 78% față de 15 septembrie 2008, atunci când Lehman Brothers, a patra bancă de investiții a Americii atunci, anunța că intră în falime...
Bursele lumii au trecut săptămâna trecută printr-o perioadă marcată de creșteri importante, rupând seria de scăderi pe linie, generată în principal de discuțiile cu privire la viit...
Electrica (EL), jucător cheie pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor ener...