Numărul tranzacțiilor cu apartamente de familie cu trei sau patru camere este în creștere, iar acest lucru se reflectă în valoarea medie a tranzacțiilor imobiliare, potrivit datelor Premier
Fribourg Development, diviziunea de real estate a fondului de investiții Fribourg Capital controlat de Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, caută un partener pentru proiectul
Timișoara și-a format un adevărat pol logistic și industrial care s-a dezvoltat în mod constant, iar Aradul atrage investiții complementare celor din Timișoara.
interes la începutul anului, mai ales din partea dezvoltatorilor, care doreau să înțeleagă noile cerințe, să găsească soluțiile necesare implementării legislației nZEB și, evident
cash, nu cu credit bancar, iar clienții sunt în principal cei care utilizează piața imobiliară pentru a se adăposti în fața inflației, a explicat Andreea Comșa, managing partner la Premier
„Urmează să primim zece lucrători din Nepal în secțiile de producție, dar avem nevoie de oameni și pe zona de achiziție și vânzări, pe care îi recrutăm local.
Narcis Neaga, șeful CNADNR răspundea în ziua de vineri, 14 noiembrie 2014, faptul că „noua autostradă (A1 între Săliște și Cunța, parte a Sibiu-Deva – n.red.) prezintă siguranță precum