Coresi a prins contur odată cu dezvoltarea în parteneriat cu Daniela Kasper a proiectului Coresi Avantgarden și ale celor aproximativ 3.000 de locuințe care îl vor compune.În varianta sa
Experiența sa în real estate și înțelegerea profundă a valorii relațiilor autentice în această industrie completează în mod natural viziunea noastră pentru următorii ani“, a spus Elena
Activitatea Griffes a continuat sa se concentreze pe reprezentarea proprietarilor (Landlord Representation) și are în derulare mandate de reprezentare ce totalizează peste 75.000 m.p
Ne asteptam ca acest lucru sa continue si in trimestrele viitoare; cresterea vine in special din partea companiilor de IT, a celor din sectoarele industrial si energetic, industria
produse și peste 10.000 de clienți în ultimii ani, astfel încât închirierea depozitului de la kilometrul 13 al A1 București – Pitești a venit ca următorul pas firesc în dezvoltarea sa
Alteori, contraprestația pe care o obține proprietarul constă în capacitatea chiriașului de a mări valoarea dezvoltării prin simpla sa prezență în clădirea închiriată (cum ar fi renumele