Nemții sunt interesați să participe la licitațiile pentru realizarea unor piste la aeroporturile din Iași, Suceava, Târgu – Mureș și Constanța, la extinderea rețelei de
Chiriile la clădirile de birouri sunt pe un trend de creștere ușor, în condițiile în care dezvoltatorii cu proiecte în lucru au fost nevoiți să le crească din cauza inflației, iar cei
În paralel, conducerea AFI Ploiești va fi preluată de către Sorin Scîntei, director general AFI Cotroceni, AFI Arad și AFI City Bucureștii Noi, spun oficialii de la AFI Europe.
♦ Compania este controlată de omul de afaceri Petre Badea ♦ În portofoliul de lucrări contractate de Aedificia Carpați se regăsesc renovări la Palatul Patriarhiei, Muzeul Țăranului
Clienții sunt atrași de locuințele la demisol, de obicei pe jumătate sub nivelul asfaltului, datorită prețurilor mai mici și suprafețelor mai mari, ceea le permite inclusiv accesul
Centrul comercial Liberty Center din București, deținut de băncile Alpha Bank, Bank of Cyprus și Eurobank, țintește să ajungă anul aceasta la un grad de ocupare de 95% ca rezultat
Numărul de angajați care lucrează în București în clădirile de birouri de clasa A și B ar putea urca până la 270.000 până la finalul acestui an, în condițiile în care în primul semestru