Tranzacțiile cu locuințe au „explodat“ în luna octombrie 2023, trecând de borna de 60.000 de unități, cu 14% mai mult față de luna anterioară și cu 6% mai mult față de octombrie 20...
Informația că nivelul TVA la achiziția locuințelor ar urma să crească de la 5% la 9% odată cu noile modificări fiscale vehiculate a alarmat breasla dezvoltatorilor imobiliari, care...
Redport, unul dintre cei mai activi jucători din industria imobiliară, vrea să investească în Redport Contractor – companie de antrepriză generală (AG) a grupului – cu scopul de a...
„Ne plac foarte mult spațiile publice și pe lângă restaurante, cluburi, facem și parcuri de birouri, clădiri de birouri, mai puțin rezidențial. Încercăm să rămânem într-o zonă m...
„Creșterea economică a adus salarii mai mari iar clienții vor un apartament mai mare, o casă sau chiar să se mute de la casă în centru cum se întâmplă în Timișoara.
. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL, care a demarat lucrările în aprilie, iar acum se toarnă asfaltul și va fi gata până la finalul
Potrivit reprezentanților companiei, rezultatul din exploatare al Teraplast a fost influențat negativ în 2012 de încetarea contractului de vânzare-cumpărare cu Teracota Bistrița SRL