Spre deosebire de proiectele realizate anterior și predate marilor rețele de food retail, parcurile de retail dezvoltate de RC Europe vor fi păstrate în portofoliul dezvoltatorului
Temad distribuie peste 3.000 de articole către mai mult de 4.000 de magazine tradiționale, iar aproximativ 15% din rulaj este realizat prin intermediul marilor magazine de bricolaj
Un alt proiect important finalizat de producătorul de prefabricate din Turda este construirea unei fabrici de mobilier în Satu Mare, cu amprenta la sol de peste 50.000 mp, deținută
Co.KG, lotul Iernut – Chetani (17,9 km), de 437,6 milioane lei va fi realizat de asocierea Astaldi SPA – Max Boegl România SRL – Astalrom SA – Consitrans SRL
Imobiliară (ANCPI), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a modificat Ordinul nr 16/2019 privind aprobarea tarifelor
astfel de referendum organizat în Paris în tot atâția ani, după un vot din 2023 prin care s-a aprobat interzicerea trotinetelor electrice și o decizie din 2024 de triplare a tarifelor
De-a lungul timpului Lufin Construct a fost implicată și în realizarea unor lucrări la ansambluri rezidențiale ca Asmita Gardens sau Ibiza Sol, aflate de asemenea în insolvență.