Primele trei luni ale acestui an au eliminat din declarațiile producătorilor de materiale de construcții cuvântul scădere, jucătorii raportând vânzări cel puțin comparabile cu cele
Ansamblul rezidențial este dezvoltat de compania imobiliară Construct Aprodex, controlată de investitorii de origine turcă Halit și Gursel Ozturkmen, iar investiția în MetroCity se
Dezvoltatorul imobiliar Iridex Group a vândut 50% din apartamentele din ansamblul rezidențial Grunenpark, situat în cartierul Drumul Taberei, unde investiția totală se ridică la 10...
La acea vreme, reprezentanții companiei spuneau că lucrările aveau să fie demarate în câteva luni, însă nici până acum, la cinci ani distanță, nu a fost începută construcția.
Activitatea companiei are la bază servicii în domeniul construcțiilor în special pentru investitori privați și străini, ceea ce înseamnă proiectare și lucrări de construcții pentru
Dezvoltatorul israelian Dimri International, care a cumpărat înainte de criză mai multe terenuri pe plan local, în București și Ploiești, unde voia sa construiască proiecte reziden...
În plus, sub umbrela mărcii Bog’Art sunt reunite mai multe firme, precum Cons Construct (consultanță în construcții), Bog’Art Building Management (servicii de întreținere și administrare
Volumul lucrărilor de construcții a crescut în primele nouă luni ale anului cu 8,9%, pe serie brută, cel mai dinamic sector fiind cel al clădirilor nerezidențiale, cu un avans de 19,4%
sau linii noi de producție au fost puse pe roate în ultimii doi ani ori sunt în curs de implementare cu ajutor de stat în portofoliul a tot atâția producători de materiale de construcții
Antrepriza de Reparații și Lucrări (ARL) Cluj, subsidiara locală a grupului austriac Strabag, a finalizat o investiție de 123 mil. lei (aproximativ 25 mil. euro), finanțată din fonduri