În luna iunie 2024, valoarea brută a activelor VGP, inclusiv asocieri în participațiune deținute în proporție de 100%, era de 7,4 miliarde euro, iar compania a avut o valoarea netă
Profitul companiei a totalizat aproape 90 milioane lei în perioada 2010-2014, cei mai buni ani fiind 2011 și 2012, care au adus fiecare câștiguri nete de aproximativ 24 milioane lei
creste pentru ca proiectele care au deja spatii preinchiriate nu pot fi amânate și care s-ar putea să dureze mai mult să umple spațiile încă vacante în lipsa unei creșteri a cererii nete
Compania Aramis Plus a avut în 2014 afaceri de 81 de lei și pierderi de peste 3.700 de lei, iar cu un an înainte cifra netă de afaceri a acesteia era zero, conform datelor de la Ministerul
Acestora li se adaugă spații comerciale cu o suprafață netă de 2.600 mp, spații comerciale menite să fie transformate într-un restaurant cu o capacitate de 140 de persoane și un club
În prima jumătate a anului trecut, NEPI a înregistrat venituri nete din chirii și alte venituri din exploatare de peste 73 de milioane de euro, cu 70% mai mult față de perioada similară
Din portofoliul Premier Estate Management fac parte peste 1.000 de apartamente în ansamblurile Asmita Gardens, Ibiza Sol, 49 Gafencu, Pallady Towers Residence și Green City.
lei, în timp ce al doilea contract, pentru restul de 24 de kilometri (între Borșa și Șesuri), va fi realizat pentru 63,8 milioane de lei de firma Antrepriză de Reparații și Lucrări ARL
Clădirea este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol de 2.030 mp, care include o clădire de birouri cu un