competenți de altfel și mulți dintre ei cu experiență în domeniul privat, trebuie să participe la consultări active cu toți actorii implicați pentru a găsi soluții adecvate și a preveni
Totuși, având deja sectoare întregi afectate, măsurile autorităților ar trebui să aibă în vedere și cum putem preveni ca firmele încă active să funcționeze în parametrii normali pentru
De asemenea, pentru a preveni abuzurile, se introduce o limitare clară: fiecare persoană fizică poate achiziționa o singură locuință cu această facilitate, regulă care se va verifica
Imobilul are o structură formată din parter, subsol și un etaj, cu o suprafață construită la sol de 263 de metri pătrați, dar mai important decât clădirea este terenul pe care aceasta
Potrivit unui anunț publicat de Insolvența SM SPRL, administratorul judiciar al companiei, proprietățile au o suprafață cumulată de peste 12.000 de metri pătrați.
preînchiriat în martie o suprafață de 8.000 de metri pătrați de spații de birouri în clădirea Orhideea Towers către compania de software financiar Misys International Financial Systems SRL
Firmele românești de construcții au avut însă rate mai mici de creștere: Bog’Art SRL, companie controlată de Raul Doicescu și care se ocupă cu activități propriu-zise de construcții
segmentul rezidențial, sunt extrem de puțini, iar cei care sunt caută de cele mai multe ori „chilipiruri“, Piraeus a cumpărat la finalul anului trecut prin firma Proiect Season Residence SRL