Compania produce în prezent în fabrica din Turda aproximativ 60.000 de metri cubi de elemente prefabricate pe an, echivalentul unei suprafețe utile desfășurate la sol de 600.000 de
Gindi Investment, în parteneriat cu firma Real-Sol, controlată de Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC, dezvoltă două blocuri cu un total de 140 de
Compania a analizat și varianta pompelor de căldură sol-apă, dar a renunțat din considerente de cost, pentru a menține prețul final la un nivel competitiv.
Ei sunt prezenți în clasamentul celor mai mari douăzeci de constructori și prin Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj, una dintre companiile pe care le dețin pe plan local.
„Decanul“ de vârstă este în prezent Raul Doicescu, omul de afaceri de 64 de ani care la începutul anilor ‘90 a fondat grupul Bog’Art, cel mai important constructor de clădiri de birouri
și Gara de Nord e la fel de jalnică precum în 2020, Aeroportul Otopeni a ajuns aproape o autogară, iar o soluție pentru modernizarea încălzirii centralizate în așa-zisul cel mai bogat
Exituri și preluări – ingredientele unui an „agitat“ în bricolaj
Anul 2014 a fost unul bogat în evenimente pentru piața locală de bricolaj, sectorul fiind zguduit de două tranzacții
Potrivit directorului executiv al Agenției pentru Protecția Mediului – Vaslui, Mihaela Budianu, capacitatea de producție a centralei eoliene al cărei titular este Prowind Rosiești SRL