Față de octombrie trecut creșterea industriei a fost în octombrie curent de 11,7% pe datele brute și 9,6% ajustat (9,1% potrivit Eurostat), a patra cea mai importantă creștere
Cel mai bun și singurul exemplu în acest sens este Umbrărescu, pe centura Bacăului, care ar putea fi deschisă circulației, chiar și parțial, în 2019, cu toate că lucrările au demarat
Din cei 37.000 de metri pătrați pe care îi are în total clădirea, aproximativ 10.000 de metri pătrați au fost închiriați anul trecut de compania din IT Bitdefender, iar 8.000 de metri
Piața a avut practic o valaore similară cu cea din 2015, când sectorul crescuse cu circa 20%, la 85 milioane euro, potrivit estimărilor de atunci ale producătorului român.
Grupul ceh Daramis va finaliza în această vară o investiție de 12 milioane euro în proiectul Vita Bella, din zona Pipera, compex rezidențial achiziționat în 2017 și inclus într-un proces
Gigantul auto Audi împreună cu grupul german E.ON au pus în funcțiune, miercuri, cel mai mare sistem fotovoltaic de pe acoperiș din Europa, potrivit unui comunicat de presă.
Anul 2023 s-a încheiat cu unul dintre cele mai bune rezultate din 2011 încoace în ceea ce privește livrările de noi proiecte de retail, adăugând aproximativ 220.000 de metri pătrați
Cel mai important parc logistic din România, P3, este parte a unei tranzacții globale, în care fondurile de investiții TPG Real Estate și Ivanhoe Cambridge discută vânzarea grupului