Dacă segmentul de rezidențial a fost în declin anul trecut, sectorul construcțiilor inginerești (autostrăzi, poduri, viaducte, pasaje) a crescut spectaculos, cu 31,7%.
Dacă segmentul de rezidențial a fost în decline anul trecut, sectorul construcțiilor inginerești (autostrăzi, poduri, viaducte, pasaje) a crescut spectaculos, cu 31,7%.
Alexandru Pricop dă ca exemplu Pipera, care a fost mulți ani un cartier care nu a avut parte de o urbanizare coerentă, cu drumuri de acces, pasaje, dar acum situația este diferită.
s-a orientat spre pietonalizare și spre investiții în transport public și moduri alternative de deplasare, în timp ce Oradea a ales să acomodeze mașinile, prin parcări îngropate, pasaje
în calea lor în ceea ce privește extinderea timpului dedicat lucrărilor atunci când este vorba despre proiecte publice care afectează mare parte din locuitorii orașului, fie ele pasaje
În cazul mallului AFI Palace Cotroceni, zona de entertainment este una dintre cele mai mari și mai variate în comparație cu restul centrelor comerciale de pe piață și ajunge la 16%
De altfel, elvețienii au preluat titlurile de la Florentin Banu (15,5%), Banuinvest SRL, companie controlată tot de antreprenor (9,5%), și de la Mărioara Mercescu (25%).
Rezultate excepționale au înregistrat în special divizia de tehnologie auto și centrul de comunicare”, a declarat Brigitte Eble, director general al Robert Bosch SRL și reprezentanta
Impro are în prezent 74 de angajați, unii dintre ei lucrează încă de la începutul înființării companiei“, spune Mircea Pasenciuc, directorul general al Impro SRL.
Beneficiarul cererii este firma Profit Construct SRL, aceasta fiind mai departe deținută de REDS, societate anonimă de dezvoltare de imobile și servicii, parte a grupului Ellaktor