renovarea unor creșe, construcția unei creșe noi, digitalizarea claselor sistemul de învățământ local, modernizarea și transformarea unui fost cinematograf comunist într-un hub pentru tineri
Generațiile tinere care au crescut în zonele urbane au crescut cu astfel de centre comerciale“, a spus Marius Barbu, group asset director la NEPI Rockcastle, în cadrul emisiunii ZF
A fost nevoie de o înțelegere mai bună a prețului.“ Clienții Hercesa sunt în principal utilizatori finali, iar familiile tinere aflate la început de drum reprezintă categoria dominantă
organizarea orașelor și bugetele avute la dispoziție duc la modificări și în ceea ce privește preferințele cumpărătorilor, care ajung astfel să opteze între apartament și casă la sol
O estimare a APMR arată că anual ar fi nevoie de 4.000 de absolvenți ai instituțiilor cu profil forestier, însă în prezent de pe băncile facultății ies numai 1.300 de tineri.