„Ne așteptăm ca în anul 2018 terenurile altor mari foste fabrici, precum Griro, Helitube sau Aversa, care se întind pe suprafețe de aproximativ 10 hectare fiecare, sa intre în circuitul
Piața românească funcționează în continuare la un nivel de activitate mai scăzut decât potențialul său maxim, având în vedere fundamentele și dimensiunea sa, față de alte țări europene
Potrivit datelor din piață, clădirea ar fi evaluată la circa 20 mil. euro, iar cel mai probabil viitorul proprietar o va transforma într-un hotel de lux, având în vedere amplasarea sa
Dezvoltatorul a investit aproximativ 500 de milioane de euro în România, de la intrarea sa pe piață, și are în vedere să-și continue planul de dezvoltare.
Compania Milca este deținută de Ciprian Oprea și soția sa Raluca Oprea și are o fabrică în localitatea Popești-Leordeni, lângă București, unde sunt realizate ușile secționale pe care
Compania, fondată de mama sa în urmă cu 30 de ani, produce chereastea, brichete, baluștri, lambriuri, grinzi, dar și parchet și comercializează produsele inclusiv în China.
fotovoltaice, cea mai mare suprafață din București instalată pe acoperișurilor unor clădiri, de 4000 mp, o pădure de panouri fotovoltaice, este una din soluțiile verzi găsite ca sa